Binecuvântări repetate

 

150 adventiști împărtășesc experiențe personale ale credinței despre isprăvnicie

Fiind crescut in Massachusetts, am moștenit în timp o dubioasă și bine respectată etică a muncii reprezentative pentru New England, după cum urmează: “Oricât de mare ar fi grămada de lemne, niciodată nu e suficient de mare. ” Așa că atunci  când am instalat o centrală în casa noastră acum doi ani, am știut că mă cam jucam cu focul.

În zona din Michigan în care locuiam, curentul electric nu costa prea mult, așa că nu aveam nevoie de o centrală pe lemne ca să echilibrăm veniturile familiei. Doream doar să ne bucurăm de un plus de confort pe care îl poate da doar o centrală cu lemne; și încurajați de experiențe anterioare neplăcute am fi dorit o variantă de ajutor pentru centrala geotermală electrică, în caz că  s-ar fi oprit curentul timp de o zi sau două în mijlocul iernii. Cam asta se presupunea a fi tot.

Așa că am fixat termostatul centralei la generoasa temperatură  standard de 21 de grade și foloseam centrala pe lemne ca să ținem cealaltă centrală închisă. Dar pe măsură ce am învățat să folosesc centrala în mod eficient, mi-am dat seama că obiceiul de a căuta să am un grad sau două mai mult decât dădea centrala devenise o obsesie. Facturile scăzute la curent nu mai prezentau nici un avantaj față de confortul avantajos al căldurii îmbietoare. Facturile mici la curentul electric deveniseră o condiție de bază pentru stabilitatea mea mintală. Cât de ușor pot ieși lucrurile de pe făgașul lor normal.

Apoi, într-o dimineață oarecare de iarnă specifică Michiganului, în timp ce mă uitam pe fereastră, privind cu admirație impresionanta mea grămadă de lemne și bucurându-mă de liniștea unei case netulburate de sunetul ventilatorului de la centrală, mi-a trecut prin cap gândul că ar trebui să dau zecime din grămada mea de lemne. La început am protestat, dar mă aflam într-o stare de sinceră bună dispoziție. Având în vedere obsesia mea recentă cu privire la facturile de curent electric, nu puteam nega faptul că lemnul avea o contribuție la economia casei. Așa că am calculat prețul lemnului și în Sabatul următor, la biserică, l-am transformat intr-un cec de zecime în valoare de 100 de $. Destul de repede, bineînțeles, facturile de la electricitate au scăzut mai mult, și prin harul Domnului la fel s-a întâmplat și cu lăcomia mea.

Aceasta este doar unul dintre felurile prin care această carte și înaintașa ei (primul volum al cărții) mi-au influențat viața. M-au așezat pe o cale cu caracter intenționat. Adică m-au ajutat la propriu să mă gândesc la nevoile zilnice ale acestei lumi și le-a așezat într-o lumină mai clară prin perspectiva Tatălui Ceresc, care prezidează asupra oricărei acțiuni pe care o întreprind. Am devenit un om econom şi, mai important decât atât, în mod sincer îmi doresc să fiu mai econom decât sunt.

Acest element intențional este ca şi un virus binevoitor căruia dacă i se oferă chiar şi o mică şansă,  infectează cu succes toate aspectele vieţii. De exemplu: am decis, nu pentru vreun motiv legalist, ci doar ca un simplu gest de mulţumire faţă de Dumnezeu, să nu mă mai folosesc de sobă în Sabat. De asemenea am decis să fiu mai atent cu ceea ce cer angajaţilor de la FedEx şi celor de la poştă, să facă pentru mine pe parcursul Sabatului. Adică, reţinându-mă să expediez diverse lucruri vinerea, dacă ştiu în inima mea că ei ar rebui să lucreze in Sabat ca să îndeplinească punctele de pe agendă.

Ori de câte ori eu şi soţia mea trebuie să stăm la vreun hotel în Sabat, lăsăm un bacşiş generos şi un mesaj scris Sâmbătă dimineaţa pentru menajeră. Mesajul sună cam aşa:

Draga noastră menajeră,

Te invităm să faci o pauză. Nu este nevoie să faci curăţenie sau să ne aranjezi camera astăzi. Ca adventişti de ziua a şaptea credem în cuvântul lui Dumnezeu din Biblie care ne cheamă să ne bucurăm de o zi de odihnă în care să ne oprim de la munca noastră normală în Sabatul zilei a şaptea. Când este posibil, aşa cum ne cere El, noi încercăm să acordăm acea binecuvântare şi altora şi suntem încântaţi că o putem face şi pentru tine.

Dumnezeu să te binecuvânteze şi Sabat fericit!

Am descoperit că gestul nostru a fost cu adevărat apreciat, şi putem doar să ne rugăm ca doar prin voia lui Dumnezeu, acest gest să aibă o influenţă bună.

Întâmplările relatate în această carte m-au motivat să am o grijă deosebită cu trupul meu şi sunt mulţumitor în ceea ce priveşte dieta, odihna şi exerciţiul fizic. Desigur aceste mărturii m-au încurajat, încăodată să îmi lărgesc viziunea despre cum Dumnezeu se poate folosi de resursele mele în vederea înaintării lucrării atât de variate, prin biserica Sa. Este dorinţa mea sinceră ca aceste cărţi să aducă aceeași schimbare în viaţa cititorului, cum mi-a adus şi mie.

Desigur, nu pot lăsa acest manuscris să fie tipărit, până nu mulțumesc celor care au făcut posibil acest lucru. Kermit Netterburg, din Diviziunea Nord – Americană, care a avut grijă şi de data acesta  să fac o treabă atât de bună. Familiei mele care a contribuit enorm. Soţiei mele Esther, care a fost a doua editoare, oferindu-şi serviciile şi sfaturile, renunţând la vacanţă şi timp liber pentru a dactilografia, citi şi corecta, şi pentru a citi iar şi pentru a aduce alte corecturi. Părinţii Estherei, Alice şi Ramnarine Ramharacksingh, care s-au îngrijit de casa noastră multe zile cât timp eu am fost preocupat de acest proiect, iar soţia mea era prinsă în serviciul ei. Lui Ram, care s-a cufundat ore intregi în a dactilografia aceste întâmplări, organizând datele, dând telefoane şi trimițând faxuri. Fetei noastre Olivia, de cinci anişori, care a înţeles că unele activităţi distractive care puteau avea loc într-o zi însorită, trebuiau amânate – aşa cum spunea ea –  ”până este gata cartea”.

La final, cu toții le suntem datori celor care au scris aceste întâmplări. Prin harul Domnului, şi-au deschis inimile şi au oferit din timpul lor ca să ofere mărturie despre credinţă în beneficiul marii familii a bisericii.

Ronald Alan Knott

Berrien Springs, Michigan

11 mai 2000

Traducere materiale: Dia Dospinescu și Adina Păltineanu